eBook Reader Kindle Touch cu WiFi și 3G

Nu am mai discutat de mult despre subiectul eBook Reader dedicat cititorilor de cărți electronice, dar astăzi, în plină era tehnologică, aducem în atenția publicului cititor și iubitor de lectură un gadget foarte interesant și util.

eBook Reader Kindle Touch de la Amazon

Nu este ultima generație în ceea ce privește eBook Reader-ele pentru cei de peste hotare, dar pentru că în România această piață este abia la început, este cel mai bun eBook Reader care a ajunsa ajuns la noi, din partea celor de la Amazon care sunt recunoscuți pe tot mapamondul pentru cel mai bun eBook Reader din lume încă din 2007 dar și pentru sutele de mii de cărți electronice puse la dispoziția cititorilor. Iar față de variantele mult mai ieftine care se găsesc pe piața din România, are o mulțime de avantaje.

Ecranul E-Ink Pearl

De menționat este ecranul ce folosește tehnologia E-Ink Pearl ce afișează electronic cerneala clasică cu un contrast foarte mare care nu-ți va obosi vederea față de ecranele LCD ale PC-urilor sau a tabletelor. Este exact ceea ce se vrea, un dispozitiv ce duce tipăritul clasic către era digitală, și o face extraordinar de bine, precum o carte tipărită. Pe lângă asta, față de versiunea anterioară cu tastatura, ecranul este touch screen, ceea ce face navigarea printre cărți mult mai facile, cu doar câteva atingeri de ecran.

Diagonala ecranului este de 6 inch, echivalentul a 15,2 cm sau a unei cărți de dimensiuni medii, cu toate acestea, scrisul nu va fi niciodată prea mic sau prea mare deoarece poate fi mărit sau micșorat în funcție de preferințele tale și va fi întotdeauna clar și detaliat.

Formatele suportate de Kindle Touch

Un alt aspect, la fel de imoportant, sunt formatele suportate,  pentru că de ele depinde ceea ce vom putea vedea pe un eBook Reader fapt pentru care Kindle Touch știe să citească AA, AAX, AZW, PDF, PNG, PRC, MP3, TXT, MOBI, HTML, DOC, DOCX, JPEG, GIF, BMP, mult mai multe față de versiune ieftine existente în România. Mai pe scurt, exact tot ce ne trebuie pentru a citit orice carte, imagine sau melodie.  Singurul dezavantaj este că nu citește formatul EPUB, destul de utilizat  în sfera cărților digitale, dar care poate fi convertit în câteva secunde cu programul Calibri într-un format suportat de Kindle.

Autonomia bateriei

Kindle Touch de la Amazon nu ne va lăsa niciodată la greu. Cu o autonomie de până la 4 săptămâni, îl poți lua cu tine în orice împrejurare fără să fie nevoie să stai cu griji că vei rămâne fără baterie, dacă este folosit strict pentru citit. O dată cu folosirea funcției de Mp3 Player sau a navigării pe internet (DA, poate face și asta), autonomia scade, dar nu încât să ne facem griji. Pe mine m-a ținut ținut cel mai puțin o săptămână, o săptămână în care am fost nevoit să-l folosesc atât la găsirea de informații pe internet cât și la ascultat muzică  împreuna cu citirea unei cărți în timpul unui zbor transoceanic de 12 ore.

Capacitatea de stocare

Kindle Touch vine cu o capacitate de stocare internă de 4GB care nu poate extinsă printr-un card. Unii l-ar putea vedea ca pe un dezavantaj, dar pentru un eBook Reader nu este ne voie de mai mult, chiar dacă este exploata și funcția de Mp3 Player a acestuia. În această spațiu pot fi cuprinse circa 3000 de cărți sau 1000 de melodii și 1500 de cărți, o bibliotecă și-o colecție de muzică uriașă. Mai mult decât necesar.

Conectivitatea

Această versiune de Kindle Touch vine cu WiFi, ceea ce îl lasă să se conecteze la orice rețea wireless, publică sau privată, inclusiv cele securizate prin criptare WEP, WPA și WPA2 pentru a te putea bucura de o navigare facilă pe internet prin browser-ul dedicat pentru a descărca cărți și muzică, pentru a citi ziare și reviste sau pentru a-ți verifica căsuța de email. Pe lângă asta, cel mai mare avantaj în această categorie este conexiunea 3G care are o acoperire internațională și este complet gratuită! Pentru melomani, muzica poate fi ascultă fie prin cele 2 difuzoare destul de puternice cu care este dotat Kindle Touch ori prin orice pereche de căști cu o mufă jack 3.5.

Alte caracteristici:
Nu necesită programe, transferul cărților se face foarte simplu de pe PC printr-un cablu USB sau direct prin internet.
Oferă căutarea într-o carte sau într-o pagină de internet foarte ușor și rapid.
Cu o simplă selectare, poți împărtăși fragmentele preferate cu prietenii tăi de pe rețelele de socializare precum Facebook sau Twitter.
Nu ai nevoie de semne de carte, Kindle reține de fiecare dată pagina la care ai rămas, chiar dacă citești mai multe cărți în același timp.

Dețin acest eBook Reader și sunt total mulțumit de el, cu toate că are un preț destul de piperat (899 lei). Piața cărților electronice din România a început să se dezvolte frumos, am găsit foarte multe cărți în limba română, atât vechi precum „Toate pânzele sus” cât nou apărute, toate la prețuri mult mai mici decât cele în varianta tipărită. Ba chiar și unele gratuite. Disponibilitatea acestora este imediată, nu mai sunt nevoit să aștept câteva zile până ajunge prin curie sau poștă. Pe lângă asta, atunci când plec la drum nu mai trebuie să-mi aleg o carte de dimensiuni mici pentru a încăpea în geantă, am cu mine o întreagă biblioteca și pot alege exact ceea ce doresc să citesc.

*Din păcate acest eBook Reader se găsește foarte greu în țară, probabil din cauză că cei de la Amazon au lansat vara trecută o generație nouă, supranumită și Paperwhite, despre care voi vorbi pe viitor. Vă ofer totuși câteva alternative, tot de la Amazon, pentru a rămâne în aceeași sferă de calitate.

Alternative:
România
eBook Reader Amazon Kindle, Wi-Fi, 6″, E-Ink, 2GB – (479 lei) Mai puțină capacitate de stocare, fără touch screen, fără tastatură, fără 3G și ceva mai ieftin, dar la fel de bun.
Internațional
Kindle, 6″ E Ink Display, Wi-Fi – for international shipment (~300 lei)

Scroll to Top