Knut Hamsun la Humanitas Kretzulescu

Ieri, 11 septembrie 2014, la Librăria Humanitas Kretzulescu, în cadrul Clubului Cărțile Denisei am asistat la o lansare mai mult sau mai puțin oficială a două romane de Knut Hamsun reunite sub aceleași coperte: Pan. Victoria, în traducerea răposatului germanist profesorul Valeriu Munteanu, traducere revizuită de soția sa, Sanda Munteanu.

La eveniment au participat Denisa Comănescu, dirijor și maestru de ceremonie, Dana Jenaru, critic literar, Elisabeta Lăsconi, profesor în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Andreea Răsuceanu și, nu în cele din urmă, Dragoș Butuzea, cunoscutul blogger (de pe blogul chestiilor livrești).

Înainte de a începe, Denisa Comănescu a punctat anumite date biografice esențiale pentru oricine vrea să se apropie de proza lui Knut Hamsun, cum ar fi: s-a născut în 1859, a murit în 1952, politic vorbind – l-a susținut pe Hitler, a suferit mult în tinerețea sa, de foame (fapt ce va sta la baza romanului Foamea, cel mai cunoscut și, probabil, tradus roman al său), numele său real a fost Knud Pedersen, născut în Lom, Norvegia, acesta se mută cu familia în Hamsund, Nordland, la unchiul său, unde familia sa muncește pământul pe care unchiul lui Hamsun îl deține.

La 9 ani, acesta este separat de familia sa și își ajută unul dintre unchi la oficiul poștal al acestuia, ocupând, apoi, diverse funcții, cizmar, băiat de prăvălie, învățător etc.

Primul său roman este publicat în 1877, The Enigmatic Man: A Love Story from Northern Norway/ Omul misterios: o poveste de dragoste din nordul Norvegiei, al doilea – în 1878, Bjørger, roman care, ulterior, a stat la baza romanului din 1898, Victoria: o poveste de dragoste), pleacă în America, unde ocupă funcția de controlor de bilete de tramvai, în Chicago, apoi pleacă în Texas unde este atât muncitor agricol, o perioadă, cât și pastor unitarian, într-o altă perioadă.

Se întoarce din SUA și scrie Din viața spirituală a Americii moderne, în 1889, (o satiră care poate fi pusă în relație cu America fără etaje, jurnalul de călătorie al lui Ilf și Petrov, în care aceștia notează absolut fiecare impresie din absolut fiecare lor din absolut fiecare oraș, stradă etc. pe unde și unde locuiesc aceștia – n.n.).

În 1890 publică romanul Foamea, un roman concentrat, în care un tânăr scriitor este urmărit pas cu pas cum pică într-o stare de delirium, dacă nu mai mult, din cauza foamei, în orașul Oslo (Kristiania, vechiul nume). În 1892, Mistere, în 1894 – Pan.

Romanul pentru care i se va decerna premiul Nobel este romanul Rodul pământului.

*

Prima dintre cei invitați să vorbească a fost doamna Elisabeta Lăsconi, care a zis că „dincolo de biografia sa, la noi a reușit să se facă cunoscut în perioada interbelică și postbelică”, în 1989 i-au fost traduse romanele Foamea, Pan, Victoria și că „există un anume spirit pregnant și insinuant pe care le regăsim [depotrivă] la Hamsun și Bergman”. Unul dintre scriitorii români care au urmărit cu acribie traducerile făcute la noi în țară din romanele lui Hamsun și care le nota în cronici mici sau mari în România literară a fost Sorin Titel, ne zice Elisabeta Lăsconi.

Ea mai spune, vorbind despre cartea tipărită la Editura Humanitas, și că e „un soi de permanență venită din natura lui contradictorie și sfâșiată (oameni nu ai conveniilor, ci care se caută pe ei înșiși), duritate lui Glen față de sine însuși – o atare cruzime va interesa mereu”; în plus, păgânismul său („apropierea sa de natură este permanentă”) este un „laitmotiv” pe care îl va relua și în alte romane (v. Rodul pământului), „o legendă a celor două personaje (…) reluată în cele două romane”.

Astfel, pornind de la cele două romane, Elisabeta Lăsconi afirmă că personajul, nemulțumit de condiția sa [socială, de la oraș], se retrage în natură, nefiind mulțumit  de nici una dintre ele, însă găsim aici două povești stranii de dragoste, conchide aceasta.

Dana Jenaru vorbește despre psihologia personajelor masculine, pornind de la romanul Foamea, aceasta îl aduce în discuție pe Constantin Fântânelu, un scriitor interbelic, și romanul acestuia, Interior, pe care îl pune sub ascendentul romanului hamsunian, Foamea, spunând despre romanul lui Fântânelu că este foarte similar cu cel al lui Hamsun, diferența este că, din punctul de vedere al psihologiei masculine, dacă romanul lui Hamsun merge pe o linie a sadismului, cel al lui Fântânelu merge pe o linie a estetismului.

Cât privește această zonă a psihologiei eroilor masculini, Dana Jenaru afirmă că există în aceste două microromane ale lui Hamsun descrieri patetice de natură care șochează contrapuse aparențelor societății, așa cum afirmase și Elisabeta Lăsconi, acea societate din care personajele se retrag, ceea ce duce la acele descrieri patetice de natură; pentru a ilustra mai bine, aceasta relatează o scenă din carte în care un personaj masculin (dar nu principal; un meditator) le relatează copiilor pe care îi pregătește despre turturea, care tulbură apa râului înainte să bea, așa cum își tulbură (și) el micile fericiri pentru a fi covârșit de decepție.
Dana Jenaru încheie spunând că în acest roman al lui Hamsun este vorba, la acest nivel al psihologiei personajelor (cu precădere masculine), despre „a face ceva de dragul de a face”, a crea o anumită situație pentru a spera, a provoca ceva pentru a urmări  apoi efectele acțiunii (à la Dostoievski).

Dragoș Butuzea spune că el a citit prima oară romanul Foamea, pe care nu l-a înțeles din prima, însă l-a captivat și, astfel, a citit și celelalte cărți traduse la noi. „Nu prea îi înțelegem [pe nordici], au un stil complicat. Hamsun nu are fraze rusești, curgătoare”.

Recitind Pan și Victoria, acesta afirmă că i-a plăcut mai mult Victoria decât Pan. El vede pretextul despărțirii dintre cele două personaje principale pe fondul iubirii („ele cică se iubesc, dar caută mereu motive să se despartă; lor le place ideea de dragoste, nu dragostea în sine”.
Explicația lui Dragoș Butuzea pentru acest „simulacru” (termenul nostru) al iubirii este aceea că „personajele nu s-au înțeles ele însele” și că pe Hamsun îl bântuie anumite scindări (nu știa unde să se îndrepte) și suferința.
Într-unul dintre cele două microromane găsim lirism, poezie și ceva dincolo de acestea două care reprezintă nietzscheanul din Hamsun.

Andreea Răsuceanu vorbește despre „drama incompatibilității între personajele masculine și feminine” existență din cauză că „nu există comunicare, de aici dramatismul celor două romane”; astfel, aceasta diferențiază net cele două romane: primul este romantic, este încă tributar esteticii romantice (mitul, visul, lirismul etc.) „prezente undeva în subsolul textului”, pe când al doilea este modern prin faptul că reprezintă un proces de exorcizare (la un moment, cineva din public îl corectă pe Dragoș Butuzea spunându-i că nu e vorba atât de suferință cât de „exorcizare a eului social” – fapt cu care ceilalți vorbitori invitați de Denisa Comănescu sunt de acord) și de autoclaustrare.

Viziunea este una totală în primul roman  [acea apetență și aviditate pentru natură, acea nostalgie, am putea spune, după paradisul pierdut (Hamsun a crescut la țară, fiind fiu de țărani), așadar, primul roman poate fi privit și din perspectiva unui bucolism à Vergiliu –  prin extensie, desigur (n.n.)], anume că, așa cum afirmă Andreea Răsuceanu, „sevele tot din pământ ni le tragem”, esența vieții tot din sol, din natură, o obținem.

Pe când, în Victoria întâlnim un absurd avant la lettre; deci din primul roman înspre al doilea (ca o traiectorie a evoluției scriiturii/scrierii hamsuniene) avem trecerea dinspre idilism însre lirism, trecând apoi în profunzimea absurdului – care duce cu gândul la pasajele kafkiene: „Johannes se plimbă prin oraș, pe străzi răscuite, gri, pustii, infinite, ce duc spre castelul în care trăiește Victoria”, așa cum și personajul lui Kafka din Castelul se plimbă prin oraș, neajungând vreodată în castel (completează criticul literar). Mai mult, în viziunea acesteia, Johannes este aproximativ identic cu personajul principal din Foamea, spunând, finalmente, că în cazul romanelor de față, și nu numai, se poate aplica orice grilă de lectură („pot fi citite la orice nivel textual; de la roman de dragoste până la roman ce prefigurează absurdul condiției omului și al incapacității/incapacitării sale de a comunica cu celălalt).

Seara a continuat, desigur, cu un dialog între invitați și public, între invitații înșiși, vorbindu-se despre traducerile literare, despre traducătorii care au tradus romanele scriitorului norvegian care avea să schimbe – așa cum s-a zis și cum istoria nu contestă – fața romanului (european), care au citit pasaje semnificative din Pan și Victoria.

Pentru curioși: Dragoș Butuzea va organiza un concurs pe blogul său, cine va răspunde corect la întrebarea/cererea sa va primi, gratuit, un exemplar al cărții apărute la Humanitas.
La următoarea întâlnire a Clubului Cărțile Denisei se va discuta romanul Madame Mallory și micul bucătar indian, de Richard C. Morais. Mai multe informații aici.

Scroll to Top