Titlul original: Voyage au bout de la nuit
Traducere din franceza de Angela I. Cisma
Calatorie la capatul noptii apare în 1932. Un debut relativ târziu pentru un intelectual cu o experienta atât de dramatica si care demonstrase ca poate da frazei un sunet atât de profund, de evocator. O semneaza cu pseudonim, împrumutând numele mamei sale de dinaintea casatoriei. Romanul are succes, e încununat cu unul dintre cele mai importante premii literare ale Frantei, Renaudot; Céline devenise un nume cunoscut si Destouches nu avea sa-l mai paraseasca niciodata. Adoptarea unui pseudonim are o semnificatie mai adânca decât aceea a unui detaliu de istorie literara: asemenea lui Bardamu, eroul cartii sale, el îsi pune o masca si descopera ca i se potriveste mai bine decât propriul chip. De aici înainte, “Céline va înainta prin opera, ascuns în spatele mastilor unor personaje multiple, atribuindu-i fiecaruia dintre ele vederea limitata care nu e, de fapt, a lui însusi”. Cuvintele lor sunt ecourile propriului sau glas, deformate de doua ori – o data când se rasfrâng dupa ce au atins punctul în care Destouches a trait emotiile evocate în roman si, a doua oara, când sunt reinterpretate de Céline.
”împrumutând numele mamei sale de dinaintea casatoriei.”
céline e prenumele mamei, pe care inainte de casatorie o chema gouillou.
céline e, de altminteri, si prenumele bunicii.
Mie mi-a placut foarte mult cartea asta si desi prezinta niste intamplari destul de triste, niste drame interioare sufiecient de puternice, stilul lui Celine si oralitatea m-au lasat sa o diger mai repede si mai cu pasiune.
Eu sunt de parere ca, daca tot e un blog despre carti, n-ar strica sa renuntati la virgula dintre subiect si predicat (ex:”Calatorie la capatul noptii, apare în 1932″).