Misterul lui Edwin Drood – Charles Dickens

Misterul-lui-Edwin-Drood

Titlu: Misterul lui Edwin Drood
Autor: Charles Dickens
Editura: Nemira
Anul: 2013
Nota noastră: 7/10

 

Misterul lui Edwin Drood este ultima operă scrisă de Charles Dickens și unul din primele romane polițiste din literatura universală, cu toate că pe parcursul cărții nu se conturează nici un personaj în rolul de detectiv și nici finalul cărții nu este unul edificator.

Personajul principal al romanului nu este cel căruia îi poartă numele, așa cum ar fi fost de așteptat, ci Jhon Jasper, unchiul lui Edwin Drood, a cărui personalitate este dezvăluită pe parcursul firului narativ ca fiind una obsesivă, dar învăluită într-un văl de mister de la început și până la final.

Acțiunea romanului debutează cu logodna dintre Edwin Drood și Rosa Bud, care, deși nu se iubeau, au acceptat să se logodească pentru a îndeplini dorința părinților răposați. În curând, își fac apariția alte două personaje cheie, gemenii Helena și Neville Landless, iar la cina pe care o vor lua toți împreună pentru a se cunoaște se va isca un conflict între cei doi tineri, în urma căruia, la câteva zile, Edwin este declarat dispărut. Din acest moment, toate eforturile celorlalte personaje se vor îndrepta spre rezolvarea misterului, despre care autorul ne oferă numai indicii, care nu duc la nici un rezultat concret.

Contrar a ceea ce susțin unii, Misterul lui Edwin Drood este scris în totalitate de Charles Dickens. S-a lansat o ipoteză conform căreia doar primele șase capitole ar fi fost scrise de autor, restul cărții fiind completată de către un anumit Thomas James, căruia Dickens i-ar fi dictat în somn continuarea romanului. Confuzia provine de la următorul fapt: la rugămintea lui Charles Dickens, ginerele său, un artist iscusit, a fost de acord să realizeze ilustrațiile pentru roman, însă nu a reușit să ducă până la capăt decât coperta, din cauză că a fost răpus de cancer. De aici, munca a fost preluată de un tânăr artist, Samuel Luke Fildes, însă doar în ceea ce privește ilustrațiile. Manuscrisul a fost terminat cu doar douăzeci și patru de ore înainte de deces, fiind singura operă pe care a scris-o concomitent cu tipărirea acesteia, deoarece erau publicate câte două capitole pe lună la editura britanică Chapman & Hall. Un alt motiv pentru care se creează confuzia este din cauza faptului că ultimele două capitole au fost oferite publicului post-mortem, ceea ce poate duce la varianta eronată cum că nu autorul a fost cel care a terminat romanul.

Misterul lui Edwin Drood este o lectură palpitantă, despre care nu se poate spune că a fost scrisă în ceasurile dinaintea morții, deoarece firul narativ nu este deloc grăbit. Dacă, din întâmplare, cartea îți va trece prin mâini, nu o omite, pentru că îți va deschide apetitul pentru romanele polițiste. Tocmai de aceea este recomandată tuturor pasionaților de lectură, ideală fiind mai ales pentru iubitorii genului.

Scroll to Top