Strada dughenelor întunecoase

Strada dughenelor întunecoase este cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano. Acesta a primit Premiul Goncourt în anul 1978 şi a fost tradus în peste 45 de limbi. Anul trecut, Patrick Modiano a primit Premiul Nobel pentru Literatură şi a intrat rapid în topul celor mai citiţi autori. Universul vieţii sub Ocupaţie este principala temă a romanelor sale, iar felul în care a redat acest subiect este şi cel care i-a adus autorului numeroase recenzii pozitive de-a lungul timpului.

Romanul este unul dedicat studiului amneziei şi căutării identităţii. Acestea ni se dezvăluie prin intermediul personajului principal, Guy Roland. Guy este numele pe care acesta l-a primit de la angajatorul său, Constantin von Hutte, un detectiv particular, care reuşise să îi obţină o identitate, adică actele necesare. Acţiunea ni se dezvăluie încet, privită din perspectiva lui Guy, după ce acesta îşi pierduse memoria şi odată cu ea şi identitatea, acum se vede pus în faţa plecării celui care i-a oferit o a doua şansă la identitate.

Biroul de detectivi se închide, Hutte se pensionează undeva pe meleagurile copilăriei sale, trimiţând din când în când informaţii de ajutor pentru Guy, persoane de legătură sau pur şi simplu delectându-se cu amintirile sale, pe care Guy nu le mai are despre trecutul propriu.

Rămas singur, decide să-şi descopere adevărata identitate, de dinainte de a primi actele cu numele de Guy Roland, de dinainte de tot ce-şi aducea aminte. Cu toate că lucra pentru un detectiv particular, acesta se aruncă într-o căutare lentă şi migăloasă, extrem de personală, în care fiecare om întâlnit îi mai introduce câteva date, câteva nume, câteva adrese. Încet-încet, Guy se transpune în diverse roluri, încearcă să se imagineze acolo, dar nu reuşeşte până nu se loveşte de firul cel bun: este recunoscut.

Întâmplările de dinainte de pierderea memoriei se leagă anevoios, iar cititorul este tot mai des pus în faţa disocierii dintre ceea ce personajul îşi aminteşte sau pur şi simplu îşi imaginează. „Timp de mai multe zile am bătut în lung şi-n lat arondismentul XVI, fiindcă strada tăcută, străjuită de pomi pe care o vedeam în amintire semăna cu străzile acestui cartier. Eram aidoma fântânarului care pândeşte cea mai mică oscilaţie a cumpenei. Mă postam în capătul fiecărei străzi, sperând ca pomii, clădirile să-mi stârnească vreo emoţie. Mi s-a părut că o simt la intersecţia dintre Rue Molitor şi Rue Mirabeau şi, brusc, am avut certitudinea că în fiecare seară, când ieşeam de la legaţie, treceam prin locurile astea.” (p. 137)

Patrick Modiano joacă aici un joc al scriiturii care a fost apreciat de unii şi criticat cu asprime de alţii. AşadarStrada dughenelor întunecoase nu este pe gustul oricărui cititor. Este scrisă ca un joc în cuvinte simple, dar care te determină să-ţi pui o mulţime de întrebări, să vezi lucrurile acolo unde nu sunt, să le imaginezi, să le recreezi din memorie. Este un roman al imaginaţiei şi al iluziei, pentru că amintirile difuze sunt formate forţat de împrejurări, iar mai apoi par ceva absolut natural şi totuşi ce se întâmplă cu Guy Roland, devine cine a fost sau rămâne în aceeaşi stare, este misterul pe care îl poţi deduce sau nu din finalul romanului.

„Până aici totul mi s-a părut atât de haotic, atât de îmbucătăţit… Fâşii, frânturi ale unui întreg îmi reapăreau deodată pe parcursul cercetărilor… Dar, la urma urmei, poate că şi asta-i o viaţă… Să fie oare vorba de a mea? Sau de cea a altcuiva în care m-am strecurat?” (p. 192)

Scroll to Top